Restaurant

Pasiune culinară


Situat la 5 minute de Centrul Vechi al oraşului Satu Mare, Restaurantul Class este locul în care arhitectura, designul şi pofta de viaţă ne oferă ambianța perfectă pentru a ne etala dragostea pentru gastronomie şi ingrediente naturale.

Oferim preparate proaspete inspirate din gastronomia internațională și locală, presărate cu multă dragoste și aranjate cu rafinament. Cu o abordare liberă și modernă, bucătaria noastră se bazează pe un stil de gătit creativ, asociat și susținut de ingrediente atent selecționate. Maeștrii noștri bucătari pun accent pe tehnicile de gătit care păstrează integritatea materiei prime și optimizează valorile nutritive astfel încât preparatele noastre să fie nu doar arătoase ci și sănătoase.

Trăim în prezent însă ne întoarcem cu drag spre tradiție, ne uităm cu atenție către ținuturile noastre, către ingrediente, către cultura poporului român, sperând să redescoperim istoria noastră culinară și să ne sculptăm viitorul în materie de gust.

Restaurantul Class respectă tradițiile și gusturile poporului român, oferind cu multă căldură clienților preparate gustoase și sănătoase. Astfel, ciolanul afumat, atât de îndrăgit de clienții noștri, este ținut în saramură, apoi este afumat în tihnă cu lemn de fag, știuleți de porumb, iar mai apoi este folosit în diferite rețete de către bucătarii noștri.

Cârnatul de casă afumat este un alt produs preparat după o rețetă tradițională chiar aici în bucătăria restaurantului. Condimentele noastre românești se împletesc cu frăgezimea și gustul cărnii proaspete într-o combinație încântătoare de gust și savoare. Alte produse marca Class, recomandate de către bucătarii noștri sunt: murăturile de casă, salata de vinete, tăițeii de casă și delicioasele deserturi create cu măiestrie de Cheful nostru cofetar.

Dacă vine vorba despre dulciuri, fie că ne referim la delicioșii papanași sau la clătite, gemul este preparat de bucătarii noștri după rețete tradiționale românești din fructe culese din natură și nu din culturi. Restaurantul vă recomandă, de asemenea, siropurile de afine, zmeură, căpșuni, produse după rețete vechi și din fructe culese din zonele aferente județului Satu Mare. Cofetarii noștri aleg în fiecare zi ingrediente proaspete și naturale, la care adaugă pasiune, talent și multă dăruire.

Am avea încă multe să vă spunem însă, din păcate, gustul nu poate fi povestit!

Servim un bogat mic dejun “a la carte” în fiecare dimineață, preparate culinare din bucătăria internațională și românească. Prânzul și cina le puteți lua iarna în ambianța caldă, relaxantă și primitoare oferită de restaurant, în ambianța șemineelor și admirând frumusețea tablourilor vegetale.

Vara invităm oaspeții în oaza de liniște din Grădina de vară Class unde, în zilele toride, clima de terasă va face ca prânzul servit la noi să fie unul relaxant.

Rezultatul muncii întregii echipe este o bucătărie contemporană care promovează stilul de viaţă sănătos şi experienţele unice, care hrănesc în acelaşi timp trupul şi sufletul.
Întotdeauna cu drag!

Program de funcționare: Luni – duminică:

Mic dejun hotel:
- Luni-Vineri: 07:00-10:00
- Sambata: 07:00-09:30
- Duminica: 08:00-10:00.

Restaurant: 10:00 – 24:00